
Centrul de Sănătate Sângerei a fost modernizat recent în cadrul unui proiect finanțat din fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM).
Valoarea totală a proiectului este de 760 de mii de lei, din care 640 de mii de lei au fost alocați de CNAM, 80 de mii – de Consiliul raional Sângerei, iar 40 de mii de lei reprezintă contribuția instituției medicale.
Astfel, au fost efectuate lucrări de tencuială și zugrăveli la glafuri, pereți și tavane, schimbarea pardoselii, demontarea placajelor vechi din faianță, montarea balustradelor din inox, înlocuirea ușilor etc.
În cadrul unei recente vizite de monitorizare a proiectului investițional, reprezentanții CNAM au constatat că toate activitățile prevăzute în contract au fost finalizate, acestea fiind executate în corespundere cu caietul de sarcini, normativele în construcții și procesele-verbale de recepție a lucrărilor executate.
Modernizarea infrastructurii CS Sângerei contribuie la îmbunătățirea condițiilor de acordare a serviciilor medicale, asigurarea respectării normelor sanitare și crearea unui mediu confortabil pentru pacienți și personalul medical.
În cadrul CS Sângerei activează 21 de medici și 30 de asistenţi medicali, care oferă servicii unui număr de cca 21 de mii de persoane.
În instituţia medicală, alături de cabinetele medicilor de familie, mai sunt amplasate și Centrul de Sănătate Prietenos Tinerilor, Centrul Comunitar de Sănătate Mintală, serviciul de laborator și cel de ftiziopneumologie, precum și cabinetul de ecografie și cel de radiografie diagnostică.






















