
Peste 620 de colindători și de urători din întreaga țară au adus tradițiile și bucuria sărbătorilor de iarnă la Parlamentul Republicii Moldova. Și în acest an, instituția legislativă a organizat Programul „E vremea colindelor”. Astfel, copii, tineri, adulți și persoane în etate din toate regiunile țării au colindat, au urat și au prezentat obiceiuri de iarnă, transmițând deputaților și angajaților Secretariatului Parlamentului atmosfera caldă a sărbătorilor. Prin participarea lor, ei au demonstrat că promovarea tradițiilor este o responsabilitate, acestea fiind o moștenire purtată cu mândrie de fiecare generație.
Nordul țării a fost reprezentat de colective artistice care păstrează și transmit mai departe tradițiile și datinile locale. De la Bălți ne-au urat și colindat ansamblurile „Doinița” și „Altița”, violoniștii de la „Scripunella”, ansamblul folcloric „Mugurașii” al Școlii de Arte „Ciprian Porumbescu”, precum și cercul teatral-dramatic „Legenda” și elevii Centrului de Creație „Miron Blanc”. De asemenea, la Programul de colinde din acest an au mai participat ansamblul „Mărgăritare” din Briceni, formațiile folclorice „Baștina” și „Busuioc” din Fălești și Drochia, precum și tinerii de la Colegiul de Arte „Nicolae Botgros” din Soroca. I-am mai primit și pe colindătorii membrii ansamblului „Cimbrișor” din satul Sudarca, raionul Dondușeni.
Spiritul sărbătorilor de iarnă a fost transmis și de artiștii și ansamblurile din centrul țării. Este vorba despre Corul Feminin „Renaissance” al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice și corul „Cantabile” al Academiei de Studii Economice din Moldova, ansamblurile „Stejăreii” și „Șoimanii” și Carolina Furtună. Din Stăuceni ne-au colindat elevii Liceului Teoretic „Dragoș Vodă”. Ne-am bucurat să îi primim și pe membrii ansamblului „Floricică iasomie” din Strășeni, „Vocea Neamului” din Mereni, corul „Armonie” din Orhei și corul „Balada”, din satul Măgdăcești, raionul Criuleni. De la Ungheni au venit formația folclorică „Codrenii” și chitariștii de la „Unfolk”. O surpriză au pregătit și copiii care frecventează Camera Copiilor din cadrul instituției parlamentare.
Sudul țării a completat programul cu momente frumoase – colinde și urături moștenite de la strămoși. Din această regiune au venit elevii Școlii de Arte „Maria Bieșu” din Ștefan Vodă, precum și reprezentanții colectivului etnofolcloric „Meșterițele” din Cantemir. De asemenea, tradițiile comunității bulgărești, ucrainene și găgăuze au fost prezentate de elevii Complexului cultural-sportiv „P. Parlicov” din orașul Tvardița, ai Liceului Teoretic „Vasile Suhomlinski” din Edineț, colectivele artistice „Bucaktan kizlar”, „Allegro”, precum și copiii care frecventează grădinița nr. 5 din Ceadîr-Lunga. Din Taraclia au venit elevii gimnaziului din localitate, care au prezentat datinile bulgărești.
Un moment emoționant a fost oferit de tinerii din cadrul AO „Casa Republicană de Cultură a Surzilor din Moldova”, care au interpretat un colind în limbaj mimico-gestual.






















