
La data de 19 decembrie, ora 14:17, Dispeceratul comun de urgență al IMSP CNAMUP a înregistrat o solicitare pentru acordarea asistenței medicale de urgență unui pacient de 64 ani din mun. Bălți, pe motivul „stop cardio-respirator, inconștient”. Cazul a fost încadrat în categoria urgențelor medico-chirurgicale majore – „Cod Roșu”.
În trei minute, echipa TIM din cadrul SAMU Bălți a sosit la locul solicitării. Pacientul era în stradă, la sol, inconștient. Medicul echipei de asistență medicală urgentă a stabilit diagnosticul prezumtiv „Sindrom coronarian acut”. Prompt membrii echipei au inițiat măsurile de resuscitare cardio-respiratorie și cerebrală soldate cu succes.
Din spusele rudelor bărbatului brusc i s-a făcut rău, era palid și a căzut jos, imediat a fost chemată intervenția ambulanței. Din anamneză, pacientul se află la evidența medicului de familie cu patologie cardiovasculară.
După acordarea asistenței medicale de urgență la etapa de prespital, pacientul a fost transportat asistat cu monitorizarea permanentă a parametrilor vitali și transmis specialiștilor din cadrul Spitalului Polivalent Novamed Nord.


















