
La 22 decembrie 2025, municipiul Bălți a fost desemnat oficial „Capitala Tineretului 2026”, în cadrul Programului Național lansat de Ministerul Educației și Cercetării și implementat de Agenția Națională pentru Tineret.
În cadrul festivității, Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, a subliniat angajamentul administrației publice locale pentru dezvoltarea sectorului de tineret, evidențiind faptul că autoritatea publică locală va contribui financiar cu peste 1 milion de lei pentru implementarea activităților și proiectelor planificate în anul 2026.
Totodată, Agenția Națională pentru Tineret, a anunțat că, va susține programul printr-o contribuție în valoare de 4 milioane de lei, fonduri destinate activităților strategice și proiectelor de anvergură din cadrul Programului „Capitala Tineretului 2026”.
Programul „Capitala Tineretului” reprezintă o inițiativă națională menită să consolideze participarea tinerilor în procesele decizionale, să stimuleze voluntariatul, creativitatea și leadership-ul tinerilor, transformând comunitatea într-un spațiu favorabil implicării civice, dezvoltării personale și oportunităților reale.
Prin obținerea acestui titlu, municipiul Bălți confirmă statutul său de oraș al tinerilor — un oraș deschis, activ, creativ și solidar, în care vocea tinerilor contează și contribuie la dezvoltarea unei comunități moderne și incluzive.
Menționăm că, la eveniment au participat Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov; Secretarul de Stat al Ministerului Educației și Cercetării, Sergiu Gurin; Directorul Agenției Naționale pentru Tineret, Alex Petrov, alături de reprezentanții administrației publice locale, lucrători de tineret, lideri ai organizațiilor neguvernamentale, parteneri și tineri activi din comunitate.
Primăria își exprimă recunoștința față de Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Tineret pentru încrederea acordată municipiului Bălți și reafirmă angajamentul de a implementa programul cu cun grad sporit de responsabilitate și inspiratie creativă, în parteneriat cu tinerii, organizațiile nonguvernamentale și instituțiile publice.





















