
Primăria comunei Lozova anunță finalizarea și recepția lucrărilor la parcul fotovoltaic din localitate, un proiect important pentru dezvoltarea durabilă și eficientizarea consumului de energie.
Parcul fotovoltaic este realizat în cadrul proiectului „EU4Moldova Rezilientă: Stat sigur, comunități puternice”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Solidarity Fund PL în Moldova. Instalația este dotată cu sisteme moderne de monitorizare video, iluminat perimetral și garduri de securitate, respectând standardele europene de calitate și siguranță.
Prin producerea energiei verzi pentru consum propriu, comuna Lozova va reduce cheltuielile din bugetul public, va diminua emisiile de CO₂ și va contribui activ la protecția mediului – un pas concret spre o comunitate mai curată și mai rezilientă.
Parcul fotovoltaic din Lozova este unul dintre cele cinci parcuri fotovoltaice realizate în cadrul aceluiași proiect, alături de cele din Mereni (Anenii Noi), Coșnița (Dubăsari), Larga (Briceni) și Sipoteni (Călărași).
Mai mult decât energie verde, aceste investiții aduc inovație și modernizare. În aceleași localități sunt implementate și inițiative de tip Smart Villages, care contribuie la îmbunătățirea infrastructurii și a serviciilor publice locale.
Valoarea totală a investițiilor oferite de Uniunea Europeană în Republica Moldova pentru aceste inițiative depășește 21 de milioane de lei.






















