
La 16 decembrie curent, a fost semnat contractul de execuție pentru construcția unei stații de pompare regională, care va deservi cele trei localități. Documentul a fost semnat în prezența viceprim-ministrului Vladimir Bolea și a reprezentanților primăriilor beneficiare, de către Agenția de Dezvoltare Regională municipiul Chișinău și antreprenorul care va realiza lucrările de construcție.
Stația va fi construită în două trepte și va fi dotată cu utilaje de pompare a apelor uzate, sisteme de automatizare, ventilare, încălzire și alimentare cu energie electrică. Totodată, proiectul prevede amenajarea teritoriului adiacent.
De infrastructura creată vor beneficia 4 130 de gospodării, 21 de instituții publice și 55 de agenți economici, precum și 1 690 de copii de la grădinițe, gimnazii și liceele din cele trei localități.
„Acest proiect este un exemplu de cooperare pentru dezvoltarea infrastructurii regionale și înseamnă, în primul rând, un mediu mult mai sănătos, mai sigur și mai confortabil, care va asigura condiții decente de trai pentru oameni”, a subliniat ministrul Vladimir Bolea.
Proiectul „Rețele de canalizare pentru localitățile Cruzești, Budești, Tohatin cu stație de pompare regională” se află în etapa finală de implementare. Anterior, în cadrul proiectului au fost construite rețelele de canalizare și un colector. Valoarea totală a lucrărilor se ridică la peste 15 milioane de lei, bani alocați din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală și contribuțiile autorităților locale.



















