
Un pasager în vârstă de 46 de ani, cetățean al Lituaniei, este documentat de către polițiștii de frontieră de comun cu funcționarii vamali după ce a încercat să transporte ilegal țigarete în bagajul personal.
Bărbatul, care urma să zboare pe ruta „Chișinău – Londra”, a selectat culoarul verde „nimic de declarat”. Totuși, în baza analizei de risc, echipa comună a dispus efectuarea controlului fizic detaliat al bagajului.
În urma verificărilor, în valiza pasagerului au fost depistate 422 de pachete de țigări, de diferite mărci, nedeclarate autorității vamale.
Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar pasagerul riscă sancționare contravențională conform art. 43¹ și art. 287 alin. (10) din Codul contravențional al Republicii Moldova.
Poliția de Frontieră reamintește că respectarea regulilor la trecerea frontierei și colaborarea cu autoritățile contribuie la menținerea unui climat de ordine și siguranță.



















