Iarmarocul de caritate Winter Charity Bazar, organizat de către Clubul Internaţional al Femeilor din Moldova, s-a desfășurat pe data de 7 decembrie 2014 la CIE Moldexpo. Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, cu suportul Agenţiei Naţională pentru Siguranţa Alimentelor şi Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale au susţinut evenimentul prin organizarea standului Republicii Moldova.
În cadrul iarmarocului, agenţii economici, companiile şi instituţiile au răspuns apelului Ministerului şi au participat şi/sau au oferit donaţii în cadrul acestui eveniment caritabil.
Datorită contribuțiilor oferite şi mijloacelor acumulate din vânzarea produselor autohtone, la standul Republicii Moldova a fost s-a acumulat 57 000 lei, banii care vor fi donaţi Institutului Oncologic pentru procurarea utilajelor medicale.
Totodată, după finalizarea evenimentului, produsele alimentare puse la dispoziţie de către companiile participante la stand (mere și struguri proaspeți, miere de albine, gemuri, produse lactate, ceai) au fost oferite copiilor de la Gimnaziul internat din Străşeni şi Centrul de plasament temporar al copiilor aflaţi în dificultate din Străşeni.
Diana Munteanu