
Un alt bloc locativ de mici dimensiuni, amplasat în municipiul Bălți, este cu un pas mai aproape de lucrările de renovare energetică. Pentru blocul de pe strada Krîlov, 34 a fost realizat un audit energetic gratuit, cu sprijinul proiectului „Eficiență Energetică și Energii Regenerabile pentru Moldova” (E4M).
Raportul de audit a fost înmânat membrilor Asociației de Proprietari din Condominiu în cadrul unei întâlniri organizate de reprezentanții GIZ Moldova împreună cu conducerea Centrului Național pentru Energie Durabilă (CNED).
Auditul energetic este etapa care identifică pierderile de resurse și planificarea măsurilor de modernizare energetică. În baza rezultatelor acestuia, Asociația de Proprietari din Condominiu va decide, în comun cu locatarii, ce intervenții vor fi implementate pentru a îmbunătăți confortul în interior și eficiența energetică a blocului.
Ion Muntean, directorul CNED, a îndemnat alte asociații să urmărească exemplele deja implementate pentru a se convinge că proiectele de eficiență energetică aduc avantaje multiple pentru locatari, comunitate și economia națională.
Prin Programul FEERM, Asociațiile de Proprietari beneficiază de un grant de 70% din valoarea lucrărilor, iar proprietarii vulnerabili energetic pot primi alocații de până la 90%, astfel încât investiția să fie accesibilă și ușor de gestionat. Această abordare permite reducerea facturilor și creșterea confortului locatarilor fără presiune financiară imediată.
Odată cu transmiterea rapoartelor de audit pentru toate 15 blocuri mici beneficiare, proiectul pilot va trece la etapa de elaborare a proiectului tehnic. Ulterior, acestea pot avansa cu lucrările propriu-zise de reabilitare energetică.
Programul FEERM este dezvoltat de Guvernul Republicii Moldova, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, implementat de Centrul Național pentru Energie Durabilă și Ministerul Energiei, cu suportul proiectului „Eficiență Energetică și Energii Regenerabile pentru Moldova” (E4M), implementat de GIZ împreună cu Guvernul Republicii Moldova, finanțat de Guvernul Germaniei și cofinanțat de Uniunea Europeană, Norvegia și Danemarca. Componenta pentru clădirile pilot este finanțată de Norvegia.



















