
Ion Ceban, primarul capitalei și liderul Mișcării Alternativa Națională (MAN), în cadrul unui briefing, a declarat că Bugetul de stat pentru anul 2026 este propus cu întârzieri și creează dificultăți pentru elaborarea bugetelor locale. Totodată, termenul propus ieri noaptea spre consultații este un termen foarte mic, care contravine legislației și nu oferă posibilitatea reală de a fi examinat documentul.
„Condamnăm astfel de abordări din partea Guvernului și încălcarea legii cu privire la transparența în procesul decizional, care prevede că termenul minim pentru prezentarea recomandărilor asupra proiectelor de decizii este de cel puțin 10 zile lucrătoare de la data publicării anunțului.
În acest sens, vom sesiza instituțiile abilitate”, a subliniat el.
Ion Ceban a remarcat că, anii precedenți, de aceeași guvernare, Bugetul de stat era publicat și consultat timp de la 4 la 7 ore, la fel cu scopul de a nu permite examinarea acestuia, dar și de a pune piedici în exercițiul de a transmite propuneri din partea Administrațiilor Publice Locale.



















