
Imprudența în timpul fumatului a mai făcut o victimă în nordul țării. Cazul a avut loc în seara zilei de 30 noiembrie 2025, într-o locuință din satul Pererâta, raionul Briceni. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 21:01.
Potrivit informațiilor înregistrate, flăcările au cuprins bunurile materiale din interiorul unei odăi cu suprafața de 8 m² și parțial acoperișul casei. La fața locului au intervenit două echipaje de pompieri și salvatori. În timpul lichidării incendiului, pompierii au depistat în interior cadavrul carbonizat al unui bărbat de 72 de ani.
În urma cercetărilor efectuate de specialiștii IGSU, s-a stabilit că, cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza imprudenței în timpul fumatului. Toate circumstanțele cazului urmează a fi stabilite de organele de drept.
În acest sens, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atenționează repetat cetățenii că nerespectarea regulilor de securitate în timpul fumatului, poate avea consecințe fatale. Salvatorii îndeamnă oamenii să evite fumatul în interiorul locuințelor, în special în apropierea materialelor combustibile sau a celor ușor inflamabile.
De asemenea, oamenii sunt îndemnați să nu lase țigările aprinse fără supraveghere. Mai mult, în vederea prevenirii unor incendii, țigările trebuie să fie stinse în scrumieră cu puțină apă, iar apoi aruncate în coșul de gunoi.
Potrivit IGSU de la începutul anului 2025, au fost înregistrate 170 de incendii provocate din cauza neglijenței în timpul fumatului, în urma cărora 38 persoane au decedat.


















