
Universitatea de Stat din Comrat a instalat o centrală solară cu scopul de a crește eficiența energetică a campusului universitar prin introducerea surselor regenerabile de energie în infrastructura instituției. Inițiativa se înscrie în proiectul „Energie solară: campus durabil”, realizat cu sprijinul Guvernului Republicii Polone, al Fundației Polska Pomoc și al Ambasadei Republicii Polone în Republica Moldova, în cadrul programului Polish Aid.
La evenimentul de inaugurare a participat ministrul Educației și Cercetării Dan Perciun care a apreciat investițiile făcute și a mulțumit partenerilor polonezi pentru contribuția adusă la modernizarea mediului universitar din țară.
„Deschiderea centralei solare reprezintă un pas important în direcția dezvoltării durabile a Universității din Comrat, precum și a regiunii UTA Găgăuzia, contribuind astfel la sporirea rezilienței energetice a Republicii Moldova”, a declarat ministrul.
Centrala solară cu o capacitate de 30 kW, va asigura parțial alimentarea cu energie electrică a corpurilor de studii și va contribui semnificativ la reducerea amprentei de carbon a universității. Universitatea va beneficia de o sursă de energie curată, sigură din punct de vedere ecologic, și stabilă, ceea ce va permite reducerea semnificativă a cheltuielilor pentru energia electrică.
Bugetul total al investiției este de 16 500 de euro, dintre care contribuția Republicii Polone: este de 15 000 de euro, restul fiind investiții din partea universității.



















