
Republica Moldova înregistrează creșteri constante ale capacităților instalate din surse regenerabile. La sfârșitul lunii octombrie 2025, capacitatea totală a ajuns la 932,81 MW, ceea ce reprezintă +35,31 MW față de luna precedentă și +353,41 MW comparativ cu finele anului 2024. În ultimii cinci ani, capacitățile instalate au crescut de 12 ori, de la 77,37 MW în 2020 la nivelul actual.
Structura capacităților instalate:
Fotovoltaic: 665,38 MW (71%)
Eolian: 243,52 MW (26%)
Hidro: 16,75 MW (2%)
Biogaz: 7,16 MW (1%)
Mecanisme de sprijin:
▪️Prosumatori: 8.240 beneficiari → 182,91 MW (19%)
▪️Tarif fix: 148,78 MW (16%)
▪️Legea 160/2007: 33,24 MW (4%)
▪️Preț fix: 60 MW (6%)
În total, 424,93 MW (45%) sunt instalați prin mecanisme de sprijin reglementate de stat, iar 507,88 MW (55%) sunt capacități care produc și comercializează energia pe piața liberă — un semn al maturizării economice a sectorului.
Capacități active pe piața liberă:
- 275,09 MW fotovoltaic
- 216,29 MW eolian
- 16,50 MW hidro
Obiective până în 2030
Creșterea capacităților instalate susține atingerea țintelor naționale:
- 27% energie din surse regenerabile în consumul final brut
- 31,2% energie electrică regenerabilă în consumul final brut
Progresele înregistrate evidențiază consolidarea sectorului regenerabil în Moldova și confirmă ritmul constant al dezvoltării energiei verzi la nivel național.





















