
Ieri, 25 noiembrie, în Bălți, s-a desfășurat primul Atelier de Reciclare & Reutilizare în cadrul proiectului transfrontalier SENSE. La eveniment au participat copii din Bălți (Centrul de Creație „Miron Blanc”) și Botoșani (Școala nr. 10).
“Copiii din Bălți și Botoșani (de la Centrul de Creație „Miron Blanc” de la Bălți și Școala nr. 10 din Botoșani) au lucrat împreună în primul Atelier de Reciclare & Reutilizare din cadrul proiectului transfrontalier SENSE.
Peste 40 de copii au învățat, prin joacă și creativitate, cum putem reduce deșeurile, reutiliza obiectele și proteja mediul în fiecare zi. Creativitatea lor, schimbul de idei și bucuria de a fi împreună au transformat acest eveniment într-o adevărată punte între orașele noastre.
Mă bucur să văd tineri care devin ambasadori ai unui viitor verde, demonstrând că mediul nu are granițe, iar soluțiile durabile se construiesc împreună,” a declarant Petkov pe pagina sa de Facebook.
„Zilele Verzi / Green Days” se petrec în cadrul proiectului SENSE, finanțat de UE prin Interreg NEXT România–Republica Moldova.
























