
Cu circa 23 de mii de elevi mai mulți elevi frecventează instituțiile educaționale din Chișinău, în ultimii ani. Supra aglomerația în școlile din Chișinău se datorează inclusiv faptului că pe teritoriul țării au fost închise mai multe instituții de învățământ, dar și părinții aleg să vină în Chișinău, după condiții mai bune pentru copiii săi.
Școlile din Chișinău au devenit mult mai atractive în ultimii ani, datorită faptului că Primăria Chișinău investește enorm în reparația, modernizarea, redeschiderea și extinderea acestora.
Totodată, Primăria Chișinău investește în diverse programe pentru copii: programe extrașcolare, tabere, inclusiv ore cu program prelungit, serviciu unic pe țară.
„În ultimii ani, am creat locuri noi în școli, circa 3 mii.
Dacă se dorea cu adevărat implicarea și intervenția Ministerului Educației, atunci se acționa pe cale legală și nu prin conferințe de presă.
Noi vrem să vedem acele investiții ale Ministerului Educației, care au fost promise și de această dată, că vor fi realizate în anul 2028-2029. Deocamdată, aceste modernizări și investiții sunt doar promisiuni.
Dar, Primăria Chișinău, este gata să examineze propunerile privind instituțiile propuse. Vom solicita evaluarea, dar și surse financiare pentru a fi amenajate.
Noi am mai văzut și în alte cazuri, ei promit, dar Primăria trebuie să facă”, a menționat Primarul General al capitalei, Ion Ceban, cu referire la informațiile prezentate într-un breafing de presă de către șeful adjunct al Direcției Generale Educație, Tineret și Sport, Andrei Pavaloi.



















