
Pacienții Centrului de Sănătate Iabloana din raionul Glodeni beneficiază de investigații hematologice realizate în condiții moderne, după ce instituția a fost dotată cu un analizator hematologic automat, achiziționat cu sprijinul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM).
Valoarea totală a proiectului investițional este de 57.000 de lei, dintre care CNAM a alocat 53.900, iar 3.100 de lei au fost oferiți de instituția medicală. Echipamentul a fost livrat, instalat și testat, iar personalul medical a beneficiat de instruire privind funcționarea și utilizarea acestuia.
În cadrul unei vizite de monitorizare a proiectului, reprezentanții CNAM au constatat că dispozitivul medical este pe deplin funcțional și utilizat conform specificațiilor tehnice, fiind integrat în fluxul de investigații al instituției. Implementarea acestui proiect permite efectuarea rapidă și eficientă a analizelor hematologice direct în cadrul centrului, contribuind la creșterea calității serviciilor oferite pacienților și la consolidarea bazei tehnico-materiale a instituției.
Amintim că pentru anul 2025, CNAM a prevăzut 97 de milioane de lei în fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale, ceea ce permite implementarea a circa 100 de proiecte investiționale în întreaga țară.




















