Pe parcursul a două ore de discuții oaspeții au aflat toate atuurile orașului Edineț, precum și problemele cu care se confruntă și suportul necesar pentru rezolvarea lor. De asemenea, s-a convenit ca până în luna februarie, cu suportul Ambasadei Franței, să fie găsiți parteneri francezi, iar în luna aprilie să fie organizată o conferință internațională, astfel ca până în toamnă colaborarea să dea roade.
„Am discutat două proiecte, unul cu partea franceză și celălalt cu partea austriacă, de la francezi așteptăm o colaborare cu o comunitate din Franța unde am face acțiuni în domeniul culturii și a serviciilor locale, iar cu partea austriacă am discutat crearea unei cantine sociale în Edineț și Alexăndreni. Se discută acum intens și cu parteneri din Germania”, a declarat primarul de Edineț, Constantin Cojocaru.