
Echipa Școlii Sportive Raionale Leova a reprezentat cu cinste raionul Leova la Campionatul Mondial de Full Powerlifting, desfășurat în Rebais, Paris, în perioada 14–16 noiembrie 2025.
Potrivit autorităților, la start au fost prezenți sportivi din peste 10 țări, printre care Australia, Belgia, Olanda, Elveția, Germania, Marea Britanie, Franța sau Irlanda.
Rezultatele sportivilor noștri:
𝐈𝐮𝐥𝐢𝐚 𝐓𝐞𝐚𝐠𝐨𝐫 – Locul I la categoria 55.5 kg, având două tentative de doborâre a recordurilor mondiale la Genuflexiuni și Împins Culcat.
𝐀𝐧𝐝𝐫𝐞𝐢 𝐆𝐮𝐫𝐢𝐭̦𝐚𝐧𝐮 – Locul I la categoria 82.5 kg, cu o prestație sigură și impresionantă.
𝐌𝐚𝐱𝐢𝐦𝐢𝐥𝐢𝐚𝐧 𝐌𝐚𝐝𝐮𝐥𝐢𝐧 – Dublu Loc I la categoria 90 kg (Neechipat și Echipat), stabilind 3 recorduri mondiale: la Împins Culcat, Îndreptări și Total.
Datorită acestor performanțe remarcabile, Echipa Moldovei s-a clasat pe locul III în clasamentul general pe națiuni.




















