
Primăria orașului Ialoveni a lansat lucrările de reconstrucție și modernizare a „Parcului Copilăriei”, un spațiu de agrement pentru locuitorii din sectorul Moldova, menit să devină un loc sigur, atractiv și prietenos pentru copii, tineri și familii.
Potrivit Primăriei, în prima etapă a proiectului, a fost reconstruit complet terenul de fotbal. Au fost realizate următoarele lucrări: nivelarea și consolidarea stratului de bază pentru asigurarea unei drenări eficiente a apei pluviale; așternerea unui covor sintetic rezistent la intemperii și uzură, instalarea unor plase noi la porți; refacerea integrală a plasei perimetrale.
Prin acest proiect, administrația publică locală își reafirmă angajamentul față de dezvoltarea infrastructurii de agrement și promovarea unui stil de viață activ și sănătos pentru toți locuitorii orașului Ialoveni.























