
Funcționarii postului vamal Leușeni au dejucat o tentativă de fraudare a valorii declarate a unui lot de mărfuri, transportate în regim de tranzit internațional.
În timpul controlului efectuat asupra unui autocamion care transporta fructe și legume în stare proaspătă din România spre Ucraina, inspectorii au avut suspiciuni în privința documentelor aferente tranzacției comerciale.
Astfel, potrivit datelor indicate în declarația de tranzit, valoarea lotului de marfă constituia 22104 Euro. Totuși, în urma verificărilor fizice, în habitaclul vehiculului, a fost descoperită factura reală, însă cu valoarea indicată de 27860 Euro.
În prezent, cazul este examinat sub aspect contravențional pentru stabilirea circumstanțelor tentativei de fraudă vamală.


















