
Peste 25 000 de elevi din 35 de instituții de învățământ profesional tehnic din 12 raioane ale țării și municipiul Chișinău își desfășoară astăzi orele într-un mediu mai prietenos, sigur și modern – în clasa EduLIFE.
Potrivit MEC, aceste spații inovatoare de învățare, amenajate în aproape jumătate dintre instituțiile de învățământ profesional tehnic din țară, sprijină dezvoltarea competențelor de viață, a abilităților socio-emoționale și a pregătirii tinerilor pentru viitor, aducând școala mai aproape de nevoile reale ale elevilor și de cerințele pieței muncii.
„Fiecare dintre aceste spații reprezintă mai mult decât o sală de clasă. Este un semn al schimbării de viziune, o trecere spre o școală care formează nu doar specialiști, dar și oameni cu valori, încredere și curaj. Am investit constant în modernizarea instituțiilor de învățământ și vom continua să le acordăm prioritate și în perioada următoare. Ne dorim ca fiecare tânăr care termină o școală profesională să aibă nu doar o meserie, ci și un set de competențe de viață”, a menționat Dan Perciun, Ministrul Educației și Cercetării al Republicii Moldova.
Pentru a oferi elevilor un mediu de învățare modern și incluziv, clasele EduLIFE au fost dotate cu mobilier ergonomic, echipamente IT moderne și resurse didactice interactive, transformând procesul educațional într-o experiență activă și relevantă pentru dezvoltarea personală și profesională a tinerilor.
„Clasa EduLIFE nu este doar un proiect – este o viziune pentru viitor: un viitor în care succesul tinerilor nu este măsurat prin obținerea unui loc de muncă peste hotare, ci prin contribuțiile lor la școli, comunități și la dezvoltarea țării. Fiecare tânăr care alege să se implice acasă, să creeze și să-i inspire pe alții deschide drumul către un viitor mai puternic și mai aproape de valorile europene pentru Republica Moldova”, a menționat Karina Nersesyan, Reprezentanta UNFPA în Republica Moldova.
Valoarea totală a investiției este de aproximativ 4 milioane de lei, dintre care 3 milioane de lei au fost direcționați pentru dotarea celor 35 de clase EduLIFE cu mobilier, echipamente IT și materiale educaționale, iar 1 milion de lei reprezintă contribuția instituțiilor beneficiare pentru renovarea spațiilor.
Pe lângă modernizarea infrastructurii, programul acordă o atenție deosebită formării cadrelor didactice. Profesorii care predau disciplina „Decizii pentru un mod sănătos de viață” sunt instruiți printr-un program acreditat, bazat pe metode interactive, centrate pe elev. În aceste spații, tinerii discută despre valori, sănătate mintală, sănătate reproductivă, prevenirea violenței și planificarea carierei.
„Parteneriatul nostru reprezintă un angajament față de tinerii din Moldova – demonstrând că educația și angajarea pot merge mână în mână. Agenția Austriacă pentru Dezvoltare se concentrează pe trei piloni principali: investiții în instituțiile de învățământ profesional tehnic, conectarea educației cu mediul de afaceri pentru a reduce decalajul față de piața muncii și implicarea elevilor și comunităților pentru a crea medii de învățare incluzive, care le oferă tinerilor puterea de a-și construi viitorul.”, a subliniat Bernd Brünner, Director General al Agenției Austriece pentru Dezvoltare (ADA).
Programul pune accent și pe reducerea inegalităților de gen și pe sprijinirea fetelor și tinerelor care se confruntă cu bariere în accesul la educație și la piața muncii. În fiecare an, peste 1.200 de adolescente devin mame, majoritatea din mediul rural, fapt care le limitează oportunitățile de dezvoltare și de angajare.
Prin această abordare integrată, clasele EduLIFE devin spații sigure și inspiraționale, unde tinerii își descoperă vocea, încrederea și abilitățile pentru viață și carieră, făcând pași siguri spre un viitor mai echitabil și mai prosper.
Inițiativa este realizată de Fondul ONU pentru Populație (UNFPA) în Republica Moldova, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Austriacă pentru Dezvoltare (ADA), în cadrul Programului „Conectăm tinerii cu piața muncii prin dezvoltarea deprinderilor de viață”. Programul susține modernizarea învățământului profesional tehnic și formarea tinerilor pentru o tranziție reușită către viața adultă și independență.


















