
La 4 noiembrie curent, în cadrul Consiliului raional Ungheni, a avut loc prima ședință cu privire la avantajele amalgamării voluntare a localităților din Republica Moldova, la care au fost prezenți 28 de primari din cei 33 existenți în raion, alături de Diana Chiriac, șefa Direcţiei Administrație Publică Locală și Coordonarea Activităților Oficiilor Teritoriale, Tatiana Rotari, șefa Oficiului Teritorial Ungheni al Cancelariei de Stat, Andrian Cheptonar, deputat în Parlamentul Republicii Moldova și Dionisie Ternovschi, președintele raionului Ungheni.
Potrivit autorităților, întâlnirea a avut drept scop analizarea beneficiilor amalgamări voluntare a localităților, un proces tot mai des abordat în contextul modernizării administrației publice locale. Președintele raionului, împreună cu deputatul Andrian Cheptonar au propus organizarea unor ședințe tematice, în format restrâns, a câte 3–4 primari, pentru a facilita dialogul și pentru a convinge administrațiile locale de necesitatea și oportunitatea acestei reforme.
,,Acum este momentul ca primarii să devină arhitecții noilor structuri administrative, construind aceste formule logic și în dialog cu cetățenii, în caz contrar, în anul 2027 amalgamarea ar putea fi normativă, fără să mai țină cont de propunerile din partea cetățenilor și primarilor,” a subliniat Tatiana Rotari.
Astfel, ședința de ieri, nu a fost doar una informativă, ci un prim pas spre redesenarea hărții administrative a raionului Ungheni – un exercițiu de responsabilitate, viziune și curaj.
Propunerile urmează să fie analizate pe parcurs, în funcție de opiniile și recomandările venite din partea primarilor și a actorilor implicați.


















