
Astăzi, 30 octombrie 2025, în incinta Primăriei municipiului Bălți s-a desfășurat primul atelier de lucru în domeniul managementului proiectelor, organizat de Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord.
Scopul instruirii este consolidarea capacităților administrațiilor publice locale de nivelul I și II în planificarea, implementarea, monitorizarea și evaluarea proiectelor de dezvoltare regională.
În cadrul atelierului au fost abordate teme precum: introducerea în managementul proiectelor, ciclul de viață al unui proiect, fazele de inițiere, planificare, implementare, monitorizare și încheiere. Participanții au discutat și despre instrumente moderne de management, inclusiv analiza nevoilor, obiectivele și planificarea financiară.
La instruire au participat reprezentanți ai APL din municipiul Bălți și din raioanele Fălești, Sângerei și Glodeni. Evenimentul face parte dintr-un ciclu de instruiri format din cinci module dedicate îmbunătățirii competențelor profesionale ale funcționarilor publici din regiunea de nord a țării.



















