
Procuratura municipiului Chișinău informează că, printr-o sentință recent pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, un tânăr în vârstă de 24 de ani, care deținea funcția de ofițer superior în cadrul Penitenciarului nr. 13 Chișinău, a fost condamnat la 3 ani de închisoare, urmând ca 2 ani de închisoare să fie executați în penitenciar, iar un an de închisoare a fost suspendat condiționat pe o perioadă de probă de un an.
Totodată, instanța i-a aplicat pedeapsa complementară cu privarea de dreptul de a exercita activități în cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor, pe un termen de 4 ani.
Condamnarea a fost pronunțată pentru comiterea infracțiunilor de transmitere ilegală a obiectelor interzise persoanelor deținute în instituțiile penitenciare și înlesnirea evadării, săvârșite cu încălcarea atribuțiilor de serviciu.
La data de 05.04.2025, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, inculpatul a introdus, în mod ilegal, pe teritoriul instituției de detenție, un telefon mobil și cartele SIM, în scopul transmiterii acestora către o persoană deținută (o femeie originară din Ucraina). Bunurile respective sunt strict interzise în incinta penitenciarelor. Acțiunea a fost realizată în mod tăinuit, prin eludarea măsurilor de control.
Ulterior, la data de 05.06.2025, aceeași persoană, acționând cu intenție directă și în înțelegere cu alte persoane, a facilitat evadarea din detenție a femeii nominalizate, condamnată la închisoare. Pentru a sprijini evadarea, inculpatul a lăsat în apropierea penitenciarului, într-un ascunziș improvizat, mijloace financiare destinate acesteia după părăsirea instituției (1500 lei și 1500 de euro) și i-a înmânat buletinul de identitate ucrainean, obținut ilegal din dosarul personal al deținutei.
Evadarea s-a realizat prin deteriorarea gratiilor unei ferestre și părăsirea teritoriului penitenciarului de către deținută.
Apoi, persoana evadată a fost preluată de pe teritoriul unui sat din raionul Dubăsari, după care a fost transportată și adăpostită într-un imobil din municipiul Chișinău. La scurt timp după aceasta, i-au fost procurate și transmise mijloace de comunicare, precum și un bilet de călătorie spre o localitate din nordul țării – acțiuni care au facilitat continuarea eschivării de la executarea pedepsei privative de libertate.
În instanță, inculpatul și-a recunoscut vina în totalitate și a declarat că a comis faptele din mila față de persoana respectivă.