
Viceprimarul orașului Ungheni, Nicolae Cevaga a efectuat o vizită de studiu la Cernăuți și Hotin, unde a luat cunoștință de abordarea celor două orașe în materie de politică energetică.
La Cernăuți a discutat despre planificarea strategică, sistemele de management energetic, modernizarea termică a clădirilor și dezvoltarea energiei regenerabile. La Hotin, a vizitat câteva instituții cu realizări frumoase în eficiența energetică.
Vizita a fost organizată în cadrul inițiativei de învățare între orașe City2City a Convenției Primarilor – Est (CoM East) din Republica Moldova, în parteneriat cu autoritățile publice locale din Ucraina. Din componența delegației au mai făcut parte reprezentanți ai autorităților publice locale din diverse raioane, manageri și experți din domeniu.
La revenirea acasă, Nicolae Cevaga a declarat că a rămas satisfăcut de cele văzute, convingându-se încă o dată că municipiul Ungheni a adoptat o strategie corectă în ceea ce privește eficiența energetică și că realizările în acest domeniu sunt foarte importante.