
Copiii din 136 de grădinițe din țară se vor bucura de pavilioane noi, complexe de joacă moderne, tobogane, leagăne, scrânciobe și balansoare – toate achiziționate datorită investițiilor Ministerului Educației și Cercetării (MEC). În unele grădinițe echipamentele au fost deja instalate, iar activitățile afară au devenit mai interesante. Instituțiile beneficiare fac parte dintr-un număr total de 200 de grădinițe care beneficiază de dotări cu echipamente, mobilier și materiale didactico-metodice.
Acestea au fost selectate în baza unui concurs public desfășurat anterior de MEC. Instituțiile preșcolare au mai solicitat achiziționarea de mobilier, selectat în funcție de propriile necesități, a seturilor de codare pentru preșcolari (roboței educaționali), echipamente și materiale pentru sportul de interior, seturi de jucării și cărți pentru susținerea învățării prin joc și dezvoltării limbajului.
Dotarea grădinițelor este finanțată de Banca Mondială, prin intermediul grantului oferit de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, în calitate de administrator al Parteneriatului pentru Învățarea Timpurie (ELP). Fiecare instituție beneficiază de bunuri în valoare de aproximativ 118 000 lei, iar decizia referitor la selecția de bunuri aparține administrațiilor. Valoarea totală a bunurilor achiziționate este de 1 336 800 dolari.