
De 3 ani, Universitatea Vârstei a Treia demonstrează: vârsta nu este o barieră pentru educație. În anul academic (2025-2026) peste 140 de seniori 60+ din Chișinău, Bălți și Cahul au ales să devină din nou studenți, la Universitatea Vârstei a Treia (UV3). Programul este susținut de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în parteneriat cu UNFPA în Moldova, Ministerul Educației și Cercetării, alături de Universitățile de Stat din Chișinău, Bălți și Cahul, Fundația Moldcell și AO „CASMED”.
Confirmând sustenabilitatea proiectului și interesul tot mai mare al vârstnicilor, UV3 lansează în 2025, în premieră, o grupă online. Aceasta este destinată seniorilor cu dizabilități sau celor din mediul rural, care nu pot ajunge fizic la cursuri din motive de sănătate sau economice. De asemenea, programul este disponibil în două limbi, fiind accesibil atât seniorilor din Republica Moldova, cât și refugiaților.
„Vârsta adevărată este cea pe care o simțim noi, iar studenții de astăzi sunt tineri în suflet și în inimă. Învățarea pe tot parcursul vieții și, mai ales, la o vârstă atât de onorabilă, este un act de mare curaj și determinare și le mulțumesc seniorilor care au decis în acest nou an de învățământ să pășească și ei pragul Universității. Vă doresc mult succes la studii și sper să vedem cât mai mulți vârstnici la fel de activi și interesați să descopere noi lucruri și la edițiile care urmează”, a menționat Alexei Buzu, Ministrul Muncii și Protecției Sociale.
Primii care au pășit din nou în bănci sunt 40 de vârstnici admiși la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți. Seniorii s-au bucurat de ceremonia de admitere organizată chiar de Ziua Internațională a Vârstnicilor, pe 1 octombrie. De o astfel de ceremonie s-au bucurat și cei 80 de seniori admiși la Chișinău, la Universitatea de Stat din Moldova, precum și 20 de vârstnici din Cahul, dornici să rămână activi și implicați după 60+, la Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu”, marcând astfel începutul unui nou ciclu de învățare, experiențe sociale și participare activă în comunitate.
„Astăzi trăiesc emoții deosebite. Am aflat despre Universitatea Vârstei a Treia de la o prietenă care a fost studentă în promoția trecută, iar anul acesta am așteptat cu nerăbdare să mă înscriu și eu. Este o mare bucurie pentru mine să am o activitate, să socializez și să învăț lucruri noi. Mă simt din nou ca atunci când eram o tânără studentă – cu emoții, entuziasm și dorință de a descoperi lumea”, a mărturisit Iulia Haidău în vârstă de 65 de ani, din satul Pârlița, mun. Bălți, studentă UV3.
Curriculum-ul UV3 include un modul obligatoriu, „Dezvoltarea abilităților digitale”, și un modul opțional, care le permite seniorilor să aleagă unul dintre cele șase cursuri special create pentru ei: Limba engleză, Educația juridică, Istoria noastră în secolul XX, Longevitate sănătoasă sau Stare de bine și comunicare între generații. Fiecare curs va avea o durată de 14 ore (1 oră = 45 de minute), iar întâlnirile vor avea loc o dată sau de două ori pe săptămână, câte 90 de minute fiecare. Cursurile vor fi predate în limbile română și rusă, pentru a asigura accesibilitatea programului pentru toți seniorii din Republica Moldova.
„Universitatea Vârstei a Treia demonstrează că învățarea nu are limită de vârstă, iar seniorii Moldovei reprezintă un potențial național valoros. Prin educație, conectare și implicare activă, transformăm schimbările demografice din provocare în oportunitate” a transmis într-un mesaj video Karina Nersesyan, Reprezentant UNFPA în R. Moldova.
UV3 nu oferă doar cunoștințe practice. Programul contribuie la crearea de noi conexiuni sociale și stimulează implicarea activă în viața comunității, demonstrând reziliența și sustenabilitatea acestui proiect unic în Republica Moldova.
UV3 a fost lansată în 2023, inspirată de modelul de succes al Republicii Cehe. Până în prezent, programul a înregistrat 250 de studenți seniori la universitățile din Chișinău, Cahul și Bălți. Extinderea din toamna anului 2024 și includerea orașului Fălești demonstrează succesul și sustenabilitatea proiectului, parte a Programului Național pentru Îmbătrânire Activă și Sănătoasă 2023–2027. Atfel, UV3 continuă să arate că educația pe tot parcursul vieții nu are vârstă, iar persoanele vârstnice pot rămâne active, conectate și implicate în viața comunității, contribuind cu experiența și cunoștințele lor la dezvoltarea societății.