
Centrul Național Anticorupție (CNA), sub conducerea Procuraturii Bălți, oficiul principal, desfășoară urmărirea penală într-un dosar inițiat în temeiul art. 360 alin. (1) din Codul penal al Republicii Moldova privind ”luarea, sustragerea, tăinuirea, degradarea sau distrugerea documentelor”.
Cazul vizează un fost primar al unei localități din raionul Glodeni și o persoană juridică cu sediul în municipiul Chișinău. Potrivit datelor preliminare, există bănuieli rezonabile că aceștia ar fi sustras și ascuns documentația de proiect aferentă obiectului de investiții „Investigații capitale la sistemul de alimentare cu apă și canalizare”, iar lipsa acestor documente împiedică actuala administrație publică locală să finalizeze și să dea în exploatare apeductul, în condițiile în care în proiect au fost deja investite peste 8 milioane de lei din fonduri publice.
În dimineața zilei de 3 octombrie 2025, angajații CNA, sub conducerea Procuraturii Bălți, au efectuat percheziții la domiciliul fostului primar din raionul Glodeni, precum și la domiciliul și sediul persoanei juridice vizate în cauză.
Acțiunile de urmărire penală sunt în desfășurare. CNA și Procuratura reiterează că, pe parcursul anchetei, toate persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, conform legii.