Ministerul Transporturilor șI Infrastructurii Drumurilor (MTID) și Administrația de stat a Drumurilor invită cetățenii să utilizeze serviciul on-line de monitorizare a situației rutiere pe drumurile din țară. Serviciul este disponibil non-stop pe pagina Administrației de stat a Drumurilor – http://www.asd.md la rubrica „Camere video”.
Potrivit vice-directorului Administrației de stat a Drumurilor Ion Drucec, serviciul on-line de monitorizare a situației rutiere postează și actualizează la fiecare jumătate de oră fotografii ale drumurilor, începând de la ora 5.00 până la ora 22.00, cu ajutorul celor 40 de camere video, amplasate în mare parte în stațiile PECO de pe drumurile naționale.
Amplasarea camerelor video pe traseele naționale este indicată pe harta paginii menționate (harta poate fi mărită pentru comoditate), iar fotografiile de dimensiuni mari pot fi accesate cu un simplu clik. Astfel, orice șofer poate afla rapid, din surse veridice informații exacte despre starea drumului pe care urmează să călătorească în orice direcție a Republicii Moldova.
Dina Roşca