
Locuitorii satului Cîșlița-Prut, raionul Cahul, beneficiază în prezent de condiții moderne pentru desfășurarea activităților artistice în cadrul Casei de Cultură, datorită Programului Național „Satul European”, ediția a II-a. Construită în anii ’60, Casa de Cultură avea nevoie urgentă de o reparație capitală, în special a Sălii Mari, care găzduiește toate evenimentele comunității, întrucât timp de decenii nu beneficiase de nicio intervenție majoră. Acest spațiu, cu o capacitate de 200 de locuri, ajunsese, în ultimul timp, într-o stare jalnică, punând în pericol siguranța participanților la evenimentele comunității, transmite PROVINCIAL cu referire la ONDRL.
În urma implementării proiectului „Crearea unui spațiu îmbunătățit pentru organizarea evenimentelor culturale din satul Cîșlița-Prut, prin lucrări de renovare interioară a Sălii Mari din incinta Căminului Cultural „Enciu Nicolae”, clădirea a fost complet transformată într-un spațiu modern, atractiv și accesibil tuturor — de la copii și adulți, până la organizatorii de evenimente culturale.
Lucrările s-au desfășurat în perioada martie–septembrie 2025 și au inclus reconstrucția pereților, a tavanului, a pardoselilor și a scenei, precum și modernizarea completă a sistemului electric.
Astfel, a fost îmbunătățit considerabil accesul și confortul pentru toți beneficiarii — inclusiv pentru cei 6 angajați ai căminului, 40 de copii și 75 de persoane adulte care frecventează cercurile artistice și culturale, precum și pentru membrii ansamblului etnofolcloric „Bogheana”.
Pentru implementarea acestui proiect, Guvernul Republicii Moldova, prin intermediul Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), a alocat 𝟏.𝟎𝟎𝟎.𝟎𝟎𝟎 𝐥𝐞𝐢, iar administrația publică locală a contribuit cu aproximativ 𝟏𝟎𝟎.𝟎𝟎𝟎 𝐥𝐞𝐢.
Potrivit primarului Alexandru Valachi, investiția are un impact semnificativ asupra vieții comunității, oferind oportunitatea de a desfășura activități mult așteptate de săteni, precum spectacole, concerte, proiecții de film, conferințe, întâlniri comunitare și diverse manifestări educative.
„Implementarea acestui proiect a transformat Căminul Cultural din Cîșlița-Prut într-un spațiu modern, primitor și funcțional, capabil să găzduiască evenimente de amploare. Astfel, instituția a devenit un punct de reper pentru comunitate și o resursă valoroasă pentru revitalizarea vieții culturale locale. În același timp, a crescut atractivitatea satului și s-au îmbunătățit considerabil condițiile de desfășurare a activităților culturale.
Au fost create premise favorabile pentru promovarea tradițiilor, valorilor și artei locale, dar și pentru implicarea activă a tinerilor în viața comunității. Evenimentele organizate aici nu sunt doar momente de recreere și divertisment, ci și oportunități de educație culturală, dialog și consolidare a identității noastre.
Suntem recunoscători autorităților centrale și, nu în ultimul rând, echipei ONDRL, care ne-au sprijinit și ghidat la fiecare pas pentru realizarea cu succes a acestui proiect important pentru comunitatea noastră”, a declarat primarul.