Un tânăr de 19 ani, din raionul Şoldăneşti, a fost condamnat la 9 ani de închisoare pentru tentativă de viol. Instanţa a demonstrat că făptaşul a vrut să violeze o fetiţă de 6 ani.
Potrivit impulstv.com, incidentul a avut loc în luna august a anului curent, pe la orele 14, în curtea grădiniţei din sat. Condamnatul a recunoscut în instanţă că s-a dus acolo cu scopul de a întreţine un raport sexual. La grădiniţă, erau mai multe fetiţe. Individul a luat-o în braţe pe cea pe care o ştia. Dânsul a explicat cu lux de amănunte, cum a început să-şi pipăie victima în zonele intime. A spus că şi-a dat pantalonii în jos şi i-a cerut şi fetiţei să-şi scoată chiloţeii de pe ea. Minora a început să plângă. Scena a fost văzută de către o consăteancă. Dânsa a strigat şi făptaşul a lăsat copila. Imediat, femeia a alertat poliţia.
Deşi raportul sexual nu a avut loc, victima a fost supusă unor suferinţe psihice. Expertiza medicală a demonstrat că minora s-a ales cu o tulburare posttraumatică. Pentru a-şi reveni, fetiţa va avea nevoie de tratamente la psihiatru şi la psiholog.
În cadrul anchetei penale, oamenii legii au stabilit că făptaşul are o disabilitate mintală. În plus, în timpul săvârşirii infracţiunii, acesta era în stare ebrietate.
*Poză simbol