
Sistemul medical din raionul Glodeni a cunoscut, în ultimii patru ani, o transformare datorită investițiilor realizate de Ministerul Sănătății și partenerii săi de dezvoltare, în valoare de circa 13 milioane de lei.
În cadrul vizitei de lucru la spitalul raional și la centrul de sănătate din Glodeni, efectuată astăzi, 16 septembrie, ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a discutat cu echipele medicale despre modernizările efectuate și necesitățile instituțiilor.
Spitalul Raional Glodeni a fost dotat cu echipament medical modern – stație de oxigen, generator electric, aparate de monitorizare, paturi, dispozitive pentru intervenții chirurgicale etc. Tot aici, blocul operator și secția chirurgie au fost renovate capital, cu o investiție de 1,5 milioane de lei.
Centrul de Sănătate Glodeni a beneficiat de reparația acoperișului pentru creșterea eficienței energetice, iar Centrul de Sănătate Hîjdieni a fost modernizat prin reparația fațadei.
Totodată, serviciul asistență medicală urgentă prespitalicească a fost consolidat prin achiziția a două autosanitare noi, în valoare de 3,5 milioane de lei, ceea ce înseamnă intervenții mai rapide pentru pacienții din raion.
De asemenea, trei cabinete de ginecologie din raion au fost dotate cu echipament performant, cu sprijinul UNFPA, iar prin proiectul „Farmacie în satul tău” au fost deschise opt farmacii noi, aducând serviciile farmaceutice mai aproape de oamenii din localitățile Fundurii Vechi, Ciuciulea, Iabloana, Cobani, Limbenii Vechi, Dușmani, Viișoara și Camenca.
„Aceste investiții nu sunt doar cifre. Ele înseamnă condiții mai bune pentru pacienți, siguranță pentru medici și servicii medicale mai aproape de oameni. Ne dorim ca fiecare locuitor al raionului Glodeni să simtă aceste schimbări în modul cel mai direct – atunci când ajunge la spital, la medicul de familie sau chiar în localitatea sa”, a declarat ministra Ala Nemerenco.
Ministerul Sănătății va continua programul de modernizare a infrastructurii medicale și dotarea instituțiilor din toată țara, astfel încât accesul la servicii de calitate să fie o realitate pentru fiecare cetățean.