
Polițiștii din Orhei au desfășurat percheziții la domiciliile a doi bărbați din raion, în baza unei informații de deținere ilegală a armelor.
În urma acțiunilor, la locuința unui bărbat de 59 de ani au fost depistate și ridicate două arme pneumatice, 153 de alice metalice de calibrul 4,5 mm, o armă lungă cu țeavă lisă și cinci cartușe, toate deținute ilegal.
La domiciliul celui de-al doilea bărbat, din Brănești, a fost descoperiă o armă și 16 alice metalice, deținute la fel ilegal.
Mai mult, verificările efectuate în Registrul de Stat al Armelor au arătat că niciunul dintre cei doi bărbați, și nici membrii familiilor acestora, nu figurează ca posesori legali de arme.
Obiectele depistate au fost ridicate și transmise pentru expertiză la Centrul tehnico-criminalistic și expertize judiciare al IGP.
Persoanele vizate urmează să fie documentate conform legislației în vigoare, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.