
Salvatorii și pompierii din Republica Moldova continuă să fie alături de copii în procesul de instruire în instituțiile de învățământ din țară. Astfel aceștia desfășoară activități de instruire a elevilor în raionale de sud, centru și nord. Acțiunile au drept scop sporirea nivelului de pregătire a copiilor în fața situațiilor de risc, dar și reacționarea corectă în situații excepționale.
Activitățile se desfășoară continu în instituțiile de învățământ din întreaga țară, în colaborare cu cadrele didactice. Acestea sunt adaptate în funcție de vârsta și nivelul de pregătire al elevilor. Obiectivul măsurilor de prevenire este acoperirea tuturor celor 1282 de instituții de învățământ din Republica Moldova pe parcursul anului școlar 2025–2026.
În perioada 04.09.2025 – 10.09.2025, angajații IGSU au vizitat 39 instituții din raioanele Căușeni și Ștefan Vodă, Edineț, Ocnița, Cantemir, Ceadîr-Lunga etc.
Aici au fost desfășurate lecții teoretice și practice, instruind peste 4 290 elevi și 410 de cadre didactice.
Pe parcursul anului școlar, angajații IGSU vor desfășura lecții interactive în școli, gimnazii și licee, pentru a pregăti copiii să răspundă corect în situații de urgență. Aceste activități includ instruiri teoretice, dar și exerciții practice, menite să le ofere elevilor cunoștințele necesare pentru a reacționa eficient în caz de cutremur, incendiu sau alte situații excepționale.
Specialiștii IGSU instruiesc copiii într-un limbaj accesibil despre comportamentul corect în fața pericolelor, despre modul de alertare în caz de urgență, precum și despre utilizarea corectă a numărului unic de urgență 112. De asemenea, copiii beneficiază de informații utile, prezentate într-un mod accesibil, privind acordarea primului ajutor.
O componentă esențială a instruirii o constituie exercițiile practice de evacuare. Acestea sunt organizate în școli și grădinițe, simulând situații reale, pentru a testa capacitatea de reacție rapidă și coordonare a elevilor, cadrelor didactice și a personalului auxiliar. În primele săptămâni ale anului școlar, au fost desfășurate deja 18 exerciții de evacuare, cu instruirea a 4 968 de elevi, 413 de profesori și 184 personal auxiliar din instituțiile de învățământ.
Pe parcursul acestor activități, sunt antrenate și cadrele didactice, astfel încât să poată sprijini și ghida elevii în mod eficient în cazul apariției unor situații de urgență.
Promovarea valorilor de siguranță prin implicarea tinerei generații este un aspect prioritar în activitatea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Prevenirea este cheia siguranței, iar educația este primul pas spre o comunitate sigură europeană.