
Mărfuri fără acte de proveniență legală/vamală, au fost depistate într-un autocar, urmare a verificărilor desfășurate de ofițerii Echipelor mobile ale Serviciului Vamal.
Unitatea de transport de model „Mercedes-Benz Tourismo”, condusă de un conațional în vârstă de 35 de ani, se deplasa pe traseul Chișinău-Leușeni când a fost stopată și supusă controlului vamal în linia a doua.
Astfel, în compartimentul marfar au fost depistate piese auto, electrocasnice, cazane de încălzire, butoaie de inox, încălțăminte și alte mărfuri de larg consum nedeclarate autorității vamale.
Valoarea estimativă a mărfurilor este de circa 200 000 lei.
Drept urmare, mărfurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar investigațiile pe caz continuă.