
Salvatorii IGSU au fost alertați în după-amiaza zilei de 20 august 2025, după ce un bărbat a căzut din imprudență într-o fântână cu apă. Incidentul s-a produs în apropierea unei gospodării din localitatea Constantinovca, raionul Căușeni.
Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 19:53. La fața locului a intervenit de urgență o echipă de salvatori și pompieri. Ajunși la destinație, aceștia au constatat că victima se afla la o adâncime de aproximativ 8 metri.
În scurt timp, persoana a fost extrasă în siguranță la suprafață cu ajutorul echipamentului specializat de intervenție. Ulterior, bărbatul, în vârstă de 38 de ani în stare conștientă a fost preluată de echipajul de medici și transportată la spital pentru îngrijiri de rigoare.
Circumstanțele producerii incidentului urmează a fi stabilite
Potrivit datelor statistice, de la începutul anului 2025, salvatorii au intervenit în 8 cazuri de extragere a persoanelor căzute în fântâni.