Comisia parlamentară Economie, Buget şi Finanţe a avut în agenda discuţiilor, miercuri, 16 decembrie,, un subiect abordat extrem de rar în dezbaterile iniţiate de instituţiile statului –“Situaţia preţurilor la produsele de panificaţie”, subiect din care a decurs şi o lungă listă de invitaţi care, direct sau indirect, au legătură cu domeniul respectiv: Ministerul Agriculturii, Ministerul Economiei, Consiliul Concurenţei, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, Asociaţia Industriilor de Panificaţie şi Morărit, Asociaţia Brutarilor.
Pînă la respectiva şedinţă a comisiei, eram aproape convins că chestiunea privind buna funcţionare a producerilor de pîine privind asigurarea cu pîine a Republicii Moldova este una care îi preocupă în cel mai responsabil mod pe aleşii poporului. În realitate – şi asta s-a văzut miercuri – deputaţii par să fi e la fel de neinformaţi ca şi consumatorii de rînd.
Înainte de toate, majoritatea membrilor comisiei parlamentare s-au arătat extrem de deranjaţi de termenul “pîine socială”, insistînd pentru o descifrare a acestuia şi chiar pentru substituirea lui cu “pîine ieftină”. S-a acceptat. Chiar dacă, raportat la costurile de producere, în realitate aproape toate tipurile de pine produse la brutăriile din Moldova sînt ieftine. Comisia a solicitat prezentarea de către Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare a unei informaţii privind situaţia în domeniu. Vladimir Loghin, viceministrul MAIA, cel care a prezentat informaţia, s-a pomenit în dubla ipostază de reprezentant al unei instituţii (MAIA), preocupată inclusiv de aspectul social al vieţii cetăţenilor, şi de Preşedinte al Consiliului de Administrare al SA “Franzeluţa”, societate aflată acum sub o mare presiune a cheltuielilor pe care le suportă la producerea pîinii – un produs eminamente social ambalat de cele mai multe ori în pînza intereselor politice.
Vladimir Loghin a admis că mai mult de jumătate din grîul produs în Moldova este alimentar (60 la sută), însă tot Domnia sa a recunoscut că majoritatea brutăriilor sînt silite să importe făină, aşa cum făina autohtonă cedează la capitolul calitate. Solicitat să prezinte evoluţia costurilor componentelor de bază ale pîinii, viceministrul a punctat înainte de toate creşterea cu peste 30 la sută a tarifului la energia electrică, majorarea preţului la gazele naturale (15 la sută) devalorizarea monedei naţionale (cu peste 30 la sută în primele zece luni ale anului curent), creşterea preţului la grîu cu circa un leu comparative cu anul precedent (circa 30 la sută) – toate acestea solicitînd reabordarea unui subiect aproape tabu pentru putere, dar unul vital pentru producători – ajustarea preţului la pîine. Viceministrul este de părerea că producerea pîinii la preţuri mai puţin dureroase pentru cetăţean este absolute necesară, însă aceasta nu trebuie să se facă în detrimentul unui proces economic care ar garanta activitatea neîntreruptă a întreprinderilor.
Deputaţii s-au arătat interesaţi dacă în Moldova există suficient grîu pentru a se garanta asigurarea cu pîine a cetăţenilor pînă la următoarea roadă. Rezerva de stat ţine “în pod” şaizeci de mii de tone, însă necesarul de grîu pentru această perioadă este de circa 350 mii tone. Actualmente, producătorii locali deţin circa 500 mii tone de grîu, însă surplusul este unul mai mult aparent, pentru că nimeni nu poate oblige producătorul să vîndă grîul morilor din Moldova. Piaţa este absolute liberă, singurul factor care ar determina producătorul este preţul avantajos. În cele ce urmează, interesul membrilor Comisiei parlamentare a fost polarizat în mod evident de ceea ce se întîmplă la “Franzeluţa”.
Întîmplător sau nu, dar mulţi dintre membrii comisiei afişează abordări destul de naive a problemelor cu care se confruntă producătorii de pîine. Ceea ce trebuie să se înţeleagă însă e faptul că “Franzeluţa” are toate şansele să dispară ca întreprindere de stat aşa cum au dispărut producerile statului la Ungheni, Orhei sau în alte centre raionale. Şi încă ceva: “Franzeluţa” este totuşi foarte diferită de brutăriile private care activează actualmente în Moldova. Atît de diferită, încît o “înţelegere” la stabilirea preţurilor sau pe alte dimensiuni este practic imposibilă.
Oleg Reidman, deputat comunist, propune, bunăoară, compensarea pierderilor pe care le generează producerea pîinii ieftine pe seama altor produse de panificaţie, cum ar fi pastele făinoase. Soluţia este mai mult decît naivă, pentru că promovarea pe piaţă a pastelor făinoase autohtone scumpe le face necompetitive în raport cu produsele similare de import. Deputatul Reidman are şi pentru asta o soluţie – obstrucţionarea importurilor cel puţin pentru o perioadă determinată de timp. La un mic efort de memorie, am aduce aminte că anume domnul Reidman a promovat, pare-se, în 2003 ideea reducerii adaosului comercial de la 20 la sută la 10 la sută, ceea ce a descurajat grav alimentarele să comercializeze pîinea şi a influenţat direct volumul vînzărilor.
Potrivit informaţiilor prezentate în cadrul aceleiaşi comisii, volumul produselor de panificaţie, patiserie şi paste de import depăşeşte volumul produselor autohtone. Majoritatea dintre acestea provin din Ucraina. În ţara vecină acest business este profi tabil, ceea ce înseamnă că producătorii au sufi ciente mijloace pentru modernizare, robotizare şi eficientizare. Tot în Ucraina, resursele energetice sînt mai ieftine, iar făina, bună de altfel, este şi ea mai puţin costisitoare pentru brutării. De aici şi preţurile mai mici cu care operează pe piaţă.
Ţinuţi în chingile obligaţiunilor sociale, producătorii noştri sînt, pînă la urmă, foarte săraci. Peste 80 la sută, aşa cum s-a spus în cadrul comisiei, din fondurile fixe ale “Franzeluţei” sînt uzate. Este pe larg folosită munca manuală, ceea ce creşte costurile de producere. Da, în ultimii ani, “Franzeluţa” a recurs la credite pentru a-şi permite reutilarea unor secţii, însă procesul este anevoios şi aproape de nesuportat în actuala condiţie financiară. Dar nu este vorba numai de produse ieftine. Trebuie să spunem că la Chişinău şi în centrele raionale din ţară există totuşi un cumpărător care îşi poate permite cumpărarea pîinii mai scumpe. Nu vreau să jignesc pe nimeni, însă ar fi cazul să se recunoască că aproape nici unul din membrii Comisiei Economie, Buget şi Finanţe nu ştie care este preţul pîinii pe care o au zilnic pe masă. E drept, unii – pentru că nu ei fac cumpărături, alţii – pentru că nu dau importanţă acestor detalii. Făcînd abstracţie de “Franzeluţa”, în multe supermarketuri, în multe localităţi, inclusiv în suburbii ale capitalei, se comercializează pîine mult mai scumpă decît franzelele produse la întreprinderea statului. Inclusiv pîine de 16 lei. Şi oamenii cumpără. Cumpără şi nu se gîndesc la revoluţii.
Mai aproape de situaţia reală din domeniul panificaţiei s-a dovedit a fi Veaceslav Guţuleac, președintele Uniunii de persoane juridice Asociaţia Naţională a Industriilor de Panificaţie şi Morărit. A fost singurul care a făcut referire la un dosar care deja de patru luni pune presiune pe producătorii de pîine. Este vorba de “investigaţia” pornită de către Consiliul Concurenţei, producătorii fiind suspectaţi de înţelegere de cartel în urma unei şedinţe de lucru desfăşurată la începutul lunii august la cererea Ministerului Agriculturii. În presă s-a scris de nenumărate ori că “Franzeluţa”, bunăoară, ar putea fi silită să achite penalităţi mult peste capacităţile pe care le are. Dacă informaţiile pe care le deţinem sînt corecte, aceste penalităţi ar putea fi de circa 12 – 25 milioane de lei.
Suma poate creşte în funcţie de timpul care se acordă proiectului de punere pe butuci a întreprinderii. Consiliul Concurenţei a fost, de asemenea, prezent la şedinţa Comisiei parlamentare, însă a refuzat să ofere detalii, invocînd caracterul confidenţial al dosarului şi solicitînd o şedinţă închisă. Din cîte cunoaştem, nici chiar avocaţii producătorilor nu au acces deplin la materialele dosarului. Există şi analişti care cred că “dosarul” poate avea ca finalitate falimentarea “Franzeluţei” şi preluarea ei de cineva care ar avea interese. De ce nu?! Cu atît mai mult cu cît misterul cu care este învăluită “investigaţia” oferă suficient cîmp de manevră pentru fel de fel de scheme. Totodată, Guțuleac a precizat că dacă Guvernul și autoritățile o să găsească diferite metode de compensare, atunci ajustarea preţurilor este o chestiune pur tehnică. Este pentru prima dată cînd statul, cel puţin în persoana unei comisii parlamentare, admite necesitatea elaborării unor mecanisme de compensare.
S-a vorbit chiar despre crearea unei comisii care ar avea un mandat special de identificare a soluţiilor şi chiar a categoriilor pasibile de plata subvenţiilor pentru pîine. Producerea pîinii sociale aduce doar pierderi şi nu poate avea ca şi componentă un mehanism de monitorizare a consumului acestui produs destinat păturilor nevoiaşe. Nu e o hotărîre, ci doar o constatare. Dar e o constatare prin care pîinea cel puţin se detaşează de politică, revenind pe domeniul economicului. Asta ne face să credem că întreprinderilor de panificaţie li se oferă o perspectivă puţin mai desluşită. Deşi, dacă revenim la “dosarul” Consiliului Concurenţei… Prea mult mister ca să putem vorbi de perspective.
Constantin Olteanu
