
Ministra Finanțelor, Victoria Belous, a efectuat o vizită de lucru la Ungheni, unde s-a întâlnit cu antreprenori locali, reprezentanți ai Direcției de Deservire Fiscală și ai autorităților publice locale. Discuțiile au vizat provocările actuale la nivel local și măsurile de sprijin necesare.
Doamna Belous a prezentat ultimele ajustări de ordin fiscal, menite să faciliteze interacțiunea contribuabililor cu autoritățile. Printre acestea se numără creșterea pragului de restituire a TVA de la 20% la 70% pentru contribuabilii care utilizează „e-Factura” și/sau bonuri fiscale emise de echipamente conectate la sistemul MEV. De asemenea, proiectul prevede simplificarea procesului de restituire a TVA, fără efectuarea controlului fiscal, prin comasarea cererilor de restituire și compensare într-un singur formular.
Ministra a subliniat și noul instrument – tichetele de vacanță – explicând mecanismul de implementare și menționând că se examinează posibilitatea extinderii acestuia și în sectorul public. Totodată, ea a informat despre discuțiile recente cu reprezentanții Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) privind identificarea oportunităților de finanțare, inclusiv prin granturi, proiecte de investiții externe, inițiative de transformare locală și fonduri europene. În acest context, a subliniat necesitatea unor mecanisme și proceduri eficiente, care să sprijine autoritățile locale în implementarea proiectelor de dezvoltare.
La fel, doamna Belous a vizitat și „Costa Smeralda” SRL, companie fondată în 2022 în Ungheni de antreprenorul italian Dario Fasso. În prezent, compania are circa 200 de angajați și se specializează în fabricarea articolelor textile, exportând producția pe piața europeană, și contribuind semnificativ la dezvoltarea economică a regiunii și la crearea de locuri de muncă.