
Ieri, 10 august, satul Bucuria a fost gazda celei de-a XXXIII-a ediții a Festivalului folcloric regional al cântecului și dansului popular „La vatra horelor bucuriene”.
Evenimentul a reunit 15 ansambluri folclorice din Republica Moldova și România, care au adus în fața publicului cântece, dansuri și port popular ce ilustrează bogăția patrimoniului cultural.
Cu un cuvânt de salut pentru participanți și spectatori au venit vicepreședinții raionului Cahul, Nicon Pîslari și Elena Cebotari, precum și șefa Secției Cultură a Consiliului Raional Cahul, Ecaterina Cozma. Oficialii au subliniat importanța păstrării și promovării valorilor tradiționale, evidențiind rolul acestor manifestări în consolidarea identității culturale.
Festivalul, devenit deja o frumoasă tradiție a localității, a adunat locuitori din sat și oaspeți din împrejurimi, care au avut ocazia să retrăiască frumusețea obiceiurilor străbune și să se bucure de un adevărat spectacol al folclorului autentic.
Pe scena festivalului au urcat ansambluri folclorice de toate vârstele, fiecare aducând un strop din specificul zonei pe care o reprezintă.