
Peste 10,5 milioane de lei vor ajunge acolo unde e mai mare nevoie de cultură:
– în casele de cultură din sate
– în biblioteci care devin spații vii
– în școli, muzee și în aer liber, unde artiștii vin mai aproape de oameni.
Ministerul Culturii anunță aprobarea Calendarului activităților culturale din cadrul apelului I – sesiunea 2025 a Programului Național „Acces la cultură”. Astfel, primele 40 de inițiative culturale din întreaga Republică Moldova vor beneficia de finanțare.
Ce aduce programul Acces la cultură?
– Evenimente care conectează generații
– Ateliere și spectacole care trezesc imaginația
– Proiecte care pun în lumină patrimoniul, tradițiile și talentul local.