
Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord a participat recent la evenimentul „Dialog strategic privind implementarea Programului Național de Specializare Inteligentă al Republicii Moldova 2024-2027 – Smart Moldova”, organizat de Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu GIZ Moldova.
La reuniune au fost prezenți reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, ai mediului academic, ai comunității de afaceri, ai Centrului Comun de Cercetare al Comisiei Europene, ai organizațiilor internaționale și ai societății civile.
În cadrul panelului dedicat dimensiunii regionale a specializării inteligente, moderat de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM), au fost prezentate prioritățile și nișele identificate de agențiile de dezvoltare regională din țară. În acest context, directorul ADR Nord, Maria Prisacari s-a referit la implementarea Studiului de specializare inteligentă pentru Regiunea de Dezvoltare Nord.
„În contextul procesului de integrare europeană a țării noastre, specializarea inteligentă a devenit un obiectiv de dezvoltare durabilă și pentru Republica Moldova. Astfel, una din prioritățile de dezvoltare regională ține de sprijinirea regiunilor în definirea sectoarelor prioritare pentru specializarea inteligentă. Nicio regiune nu are suficiente resurse pentru a putea fi competitivă în toate domeniile, motiv pentru care este mai eficient să ne concentrăm eforturile doar pe câteva domenii care au potențial de dezvoltare economică și de inovare. La nivelul Regiunii de Dezvoltare Nord, cu suportul GIZ Moldova, am elaborat un studiu de specializare inteligentă, prin care am identificat domenii importante cum ar fi sectorul agroalimentar, sectorul de textile și pielărit, sectorul automobilistic și componente electrice și electronice,” spune Maria Prisacari, director ADR Nord.