
În perioada 3–6 iulie 2025, delegația din municipiul Bălți, condusă de Primarul Alexandr Petkov, a participat, la invitația Primarului municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă, la evenimentele organizate cu prilejul Zilelor municipiului Focșani – un moment dedicat întăririi relațiilor de prietenie și parteneriat între orașe.
Potrivit primarului Alexandr Petkov, delegația municipiului Bălți, împreună cu delegația din orașul Majdanpek (Serbia), a luat parte la diverse activități culturale desfășurate la Focșani: omagierea cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie, premierea elevilor olimpici și multe alte manifestări festive.
În cadrul vizitei, primarul Alexandr Petkov a purtat discuții cu primarul Cristi Misăilă, viceprimarul Traian Negulescu și alți reprezentanți ai administrației locale din Focșani despre inițiative comune și direcții de colaborare viitoare între cele două municipii, printre care:
- organizarea unei vizite în Focșani a seniorilor activi din Bălți, în luna octombrie;
- desfășurarea unei noi ediții a festivalului „Bunicul și Bunica Fest” la Bălți;
- amenajarea Scuarului orașelor înfrățite din Bălți, pentru care a fost deja transmis un plan geometric al unui teren potențial;
- oferirea, din partea municipiului Focșani, a mobilierului și produselor de tâmplărie recondiționate pentru dotarea instituțiilor de învățământ din Bălți.
„Inspirându-ne din vizita la Crângul Petrești și Muzeul Satului Vrâncean, vom adapta idei valoroase pentru proiectele transfrontaliere de reabilitare a Parcului „Mihai Volontir” și Scuarului „Maria” din Bălți, a menționat primarul într-un mesaj publicat pe pagina sa oficială de Facebook.
Primarul a adus mulțumiri administrației municipiului Focșani pentru ospitalitatea oferită și parteneriatul deschis, exprimându-și încrederea că prin eforturi comune se consolidează o rețea solidă de cooperare regională, bazată pe încredere și inițiative de durată.