
Astăzi, 4 iulie, comunitatea medicală marchează împlinirea a 130 de ani de la fondarea Spitalului Clinic de Psihiatrie din Chișinău – una dintre cele mai vechi și importante instituții medicale de profil din Republica Moldova. În acest context, a fost organizat un eveniment festiv, la care au participat ministra Sănătății, Ala Nemerenco, șeful Direcției generale politici în domeniul serviciilor medicale integrate a ministerului, Vadim Aftene, directorul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, Ion Dodon, șefa Catedrei sănătate mintală, psihologie medicală și psihoterapie a USMF „Nicolae Testemițanu”, Jana Chihai, colectivul instituției etc.
În cei 130 de ani de activitate, spitalul a avut un rol esențial în dezvoltarea psihiatriei moderne din țară, oferind servicii medicale specializate, promovând cercetarea în domeniul sănătății mintale și formând generații de specialiști dedicați.
Cu această ocazie, Ministerul Sănătății adresează aprecieri întregului colectiv al instituției – medici, asistenți medicali și personal auxiliar – pentru munca, dăruirea și profesionalismul de care dau dovadă zilnic în îngrijirea pacienților cu afecțiuni psihice.
Ministerul va continua să susțină dezvoltarea sistemului de sănătate mintală și să promoveze politici care contribuie la îmbunătățirea calității serviciilor psihiatrice, la combaterea stigmatizării și la asigurarea unei abordări centrate pe pacient.