
Premierul Dorin Recean a vizitat satul Cîrnățeni, raionul Căușeni, unde a făcut cunoștință cu mai multe proiecte de modernizare realizate în localitate. Printre acestea se numără Liceul Teoretic cu Profil de Arte „Grigore Grigoriu”. În anul 2025, curtea instituției a fost renovată și modernizată cu sprijinul Uniunii Europene. În prezent, școala are peste 350 de elevi și un colectiv format din peste 40 de cadre didactice, inclusiv din stânga Nistrului.
De asemenea, șeful Executivului a vizitat stadionul sportiv multifuncțional din localitate, construit cu un sprijin financiar în valoare de 500 de mii de lei din partea Biroului pentru Reintegrare, precum și Casa de cultură, aflată în proces de renovare, prin Programul „Satul European 2”.
Grădinița „Andrieș” din aceeași localitate, frecventată de 130 de copii, a fost termoizolată, iar, acum, prin Programul „Satul European Expres”, sunt amenajate căile de acces spre instituție.
Un alt proiect important vizitat este parcul fotovoltaic de 300 KW, realizat prin Programul „Satul European 1”. Acesta asigură venituri suplimentare pentru bugetul local, prin comercializarea energiei electrice produse. Investiția urmează a fi recuperată în mai puțin de un deceniu, iar fondurile obținute sunt direcționate către proiecte de dezvoltare comunitară.
Prim-ministrul Dorin Recean a menționat că localitatea Cîrnățeni este beneficiară a Programului guvernamental „Europa este aproape”, prin care vor fi modernizate drumurile locale, ceea ce va facilita accesul la servicii publice, de educație și va oferi alte oportunități economice.
„Satul Cîrnățeni a devenit, în timp, un model de dezvoltare rurală. Nu doar pentru că s-au realizat numeroase proiecte, ci pentru că toate acestea au fost posibile cu implicarea întregii comunități: localnici, cetățenii din diasporă, antreprenorii locali și administrația centrală și locală”, a declarat șeful Cabinetului de miniștri.
În acest an, Guvernul Republicii Moldova a alocat 3,2 miliarde de lei pentru dezvoltarea infrastructurii locale – cea mai mare sumă direcționată vreodată într-un singur an pentru acest domeniu.