
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a efectuat o vizită de lucru în raionul Ungheni, unde s-a întâlnit cu primarii localităților și directorii instituțiilor de învățământ din regiune. Discuțiile s-au axat pe diverse subiecte importante din domeniul educației, inclusiv identificarea provocărilor cu care se confruntă sistemul educațional la nivel local și abordarea unor soluții concrete.
Alimentația gratuită a elevilor, inclusiv a celor din clasele gimnaziale, a fost unul din subiectele importante abordate în cadrul discuțiilor. De notat că circa 4,82 milioane de lei din cei 200 de milioane de lei alocați de Guvern pentru dotarea cantinelor școlare din țară, au fost repartizați pentru raionul Ungheni. În total, 10.200 de elevi din Ungheni, inclusiv peste 5.500 elevi de gimnaziu, vor fi alimentați gratuit începând cu noul an școlar. „Obiectivul nostru este să reducem absenteismul, mai ales în mediul rural, alimentația elevilor contribuind la o mai bună prezență la școală. Totodată, studiile arată că alimentarea contribuie la creșterea performanței școlare”, a spus ministrul Perciun.
Dan Perciun a vorbit despre desfășurarea și rezultatele examenelor de absolvire a gimnaziului din acest an. „Noi la Ministerul Educației credem foarte mult în integritate, credem în importanța unui examen corect și a unei evaluări obiective. Nu întotdeauna ne plac rezultatele, dar orice proces de îmbunătățire începe cu o evaluare corectă a situației reale”, a menționat ministrul.
Un alt subiect la care s-a referit ministrul a fost noua formulă de finanțare a grădinițelor, care a fost pilotată în acest an, în instituțiile preșcolare din patru raioane ale țării, iar din 2026 va fi implementată la nivel național. „Formula porneste de la câteva premise. Una dintre cele mai importante este să ne asigurăm că avem grădinițe în fiecare localitate, aceasta este principial pentru noi”, a afirmat Dan Perciun.
Dezvoltarea infrastructurii educaționale este deosebit de importantă, pentru a oferi elevilor acces la educație de calitate. În cadrul celor două ediții ale Programului Satul European, lansat de Guvern, au fost realizate investiții pentru eficientizarea condițiilor de învățare în mai multe instituții de învățământ din raionul Ungheni. În total, 24,33 milioane lei au fost investiți în 7 instituții de învățământ din raion pentru diverse proiecte de îmbunătățire a infrastructurii. De asemenea, Liceul Teoretic „A. Pușkin”, care este parte din Rețeaua Școlilor Model, iar în următoarea perioadă va trece printr-un proces de renovare și modernizare pentru asigurarea calității educației.
Totodată, 4 școli și 9 grădinițe din raionul Ungheni beneficiază de dotări cu mobilier și echipamente moderne, finanțate de Banca Mondială, în cadrul unui program amplu de sprijin pentru 200 de școli din întreaga țară. La fel, cu contribuția Băncii Mondiale instituția preșcolară cu incluziune socială „Guguță” va beneficia de reparație capitală, iar alte șapte instituții din raion vor beneficia, cu sprijinul UNICEF, de lucrări de modernizare a blocurilor sanitare.