
Circa 30 de copii din Ialoveni au vizitat astăzi, 3 iulie Consiliul raional Ialoveni pentru a se familiariza cu specificul activității instituției, unde își desfășoară activitatea conducerea raionului și funcționarii publici angajați în cadrul direcțiilor și secțiilor.
Copiii au fost primiți de președinta raionului Ialoveni, Natalia Eremia, și vicepreședintele, Petru Beregoi, care le-au vorbit despre misiunea și atribuțiile autorității reprezentative și deliberative la nivelul raionului, având un rol esențial în dezvoltarea economică, socială și culturală a localităților componente. Conducerea raionului le-a comunicat micilor vizitatori că în activitatea sa, Consiliul raional Ialoveni se ghidează de principiile bunei guvernări, transparenței, guvernanței participative și promovării interesului public.
De asemenea, copiii au vizitat și birourile funcționarilor publici, unde au aflat de la șefii de direcții și secții ce sarcini execută zi de zi, printre care: coordonează politicile publice raionale în domenii-cheie: educația, sănătatea, infrastructura, cultura, tineretul și sportul, promovează identitatea locală și valorificarea patrimoniului cultural, inițiază și implementează proiecte cu finanțare națională și externă, contribuie la modernizarea serviciilor publice și creșterea calității vieții cetățenilor și reprezintă interesele raionului în raport cu autoritățile centrale și externe, încheind acorduri de cooperare și colaborare.
Ulterior, copiii au avut parte de o sesiune informativă despre responsabilitățile de bază a administrației publice locale de nivel II, jocuri interactive, precum și posibilitatea de a adresa întrebări conducerii raionului. La final fiecare copil s-au ales cu daruri simbolice.
Precizăm că, vizita copiilor la Consiliul raional Ialoveni a avut loc în cadrul Programului „BiblioVacanţa 2025”, organizată de Biblioteca Publică Raională „Petre Ștefănucă”.