
Directorul general al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, Ion Dodon, a efectuat marți, 1 iulie, o vizită de lucru la Bălți, unde a vizitat mai multe instituții medicale și a discutat cu prestatorii de servicii medicale despre starea serviciilor de sănătate acordate în regiune.
Ion Dodon a vizitat Centrul Medicilor de Familie Municipal Bălți, Centrul de Sănătate nr.2 din subordinea CMF Bălți, Spitalul Clinic Bălți și Centrul Stomatologic Municipal Bălți unde s-a familiarizat cu modul în care este acordată asistența medicală populației, condițiile de muncă ale personalului medical, precum și etapa la care se află proiectele investiționale susținute din fondul de dezvoltare al prestatorilor publici de servicii medicale al CNAM.
La CMF Bălți, directorul general al CNAM a discutat cu conducerea și personalul medical al instituției despre oportunitatea înaintării de proiecte investiționale din fondul de dezvoltare al prestatorilor publici de servicii medicale al CNAM, ceea ce ar oferi posibilitatea ca prestatorul de asistență medicală primară să-și îmbunătățească infrastructura și să creeze condiții mai bune pentru activitatea personalului medical și de acordare a serviciilor medicale populației.
Importanța investițiilor în infrastructură medicală a fost exemplificată printr-o serie de proiecte investiționale realizate în ultimii ani.
În anul 2024 din fondul de dezvoltare al prestatorilor publici de servicii medicale al CNAM Spitalului Clinic Bălți i-au fost alocate circa 4 milioane de lei pentru reparația coridorului de conexiune a blocului „D” cu Unitatea Primiri Urgente.
În anul curent, din fondul sus-menționat sunt alocate peste patru milioane de lei pentru implementarea a două proiecte investiționale. Unul dintre proiecte, în valoare de peste 3 milioane de lei, prevede lucrări de reparație și instalarea unui ascensor extern la Secția boli infecțioase a Spitalului Clinic Bălți. Cel de-al doilea proiect, în valoare de 927 de mii de lei presupune reparația spațiilor interioare ale Centrului Stomatologic Municipal Bălți.
Pe parcursul vizitei la Bălți, Ion Dodon a discutat cu echipele medicale și subiecte legate de calitatea asistenței medicale, gradul de asigurare cu personal medical, acțiunile de care este responsabilă CNAM în legătură cu aderarea țării noastre la Uniunea Europeană.
Totodată, Ion Dodon s-a întâlnit și cu colegii de la Agenția teritorială Nord a CNAM cu care a discutat aspecte ale activității cotidiene și sarcinile ulterioare în urma modificărilor recente la legislația privind asigurarea obligatorie de asistență medicală.
Vizita la Bălți parte dintr-o serie de deplasări planificate pentru acest an, cu scopul de a evalua rezultatele acțiunilor implementate în domeniul asigurării obligatorii de asistență medicală, a identifica provocările existente și a găsi soluții pentru a spori accesul cetățenilor la servicii de sănătate.