
În orașul Sângerei sunt în plină desfășurare lucrările de extindere a sistemului de canalizare. Lucrările se desfășoară în cadrul proiectului „Finalizarea sistemului de sanitație în orașul Sângerei și comuna Bilicenii Vechi, raionul Sângerei”, finanțat de Guvernul Republicii Moldova, prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), și implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord.
Marți, 1 iulie, directorul ADR Nord și specialiști din cadrul agenției au monitorizat progresul lucrărilor pe șantierul din orașul Sângerei. La vizita de monitorizare au mai participat reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, dirigintele de șantier și administratorul firmei de construcții.
La Sângerei se construiesc un tronson magistral de canalizare cu o lungime de circa 6 km și o stație de pompare. Apele uzate vor fi colectate și tratate într-o stație de epurare modernă, construcția căreia urmează să fie finalizată din sursele financiare alocate din Fondul Ecologic Național.
În urma implementării proiectului, de servicii de sanitație vor beneficia circa 7 mii de oameni – 4,5 mii de locuitori ai orașului Sângerei (980 de gospodării) și 2,5 mii de locuitori ai satului Bilicenii Vechi (130 de gospodării).
Datorită acestei investiții, se estimează că volumul apelor reziduale se va reduce cu minimum 250 mii de metri cubi. Acest fapt va contribui semnificativ la diminuarea gradului de poluare a râului Ciuluc, care străbate comuna Bilicenii Vechi, orașul Sângerei și întregul raion Sângerei, revărsându-se în râul Răut.
În perspectivă, există posibilitatea extinderii rețelelor de canalizare și conectarea la stația de epurare a încă două comune: Grigorăuca și Copăceni, cu o populație de peste 6000 locuitori (1500 gospodării).
Valoarea totală a proiectului „Finalizarea sistemului de sanitație în orașul Sângerei și comuna Bilicenii Vechi, raionul Sângerei” constituie 22,76 mil. de lei, din care 20,49 mil de lei – din sursele FNDRL și 2,28 mil. de lei – contribuții locale.