
Ministerul Afacerilor Externe, în parteneriat cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, a lansat prima ediție a evenimentului „Recolta de cireșe a diplomaților”, dedicat promovării potențialului de export al cireșelor moldovenești. Organizată cu sprijinul companiei Staragro Group SRL și al Asociației Moldova Fruct, inițiativa a reunit membri ai corpului diplomatic acreditați la Chișinău și producători locali, cu scopul de a consolida relațiile comerciale și de a evidenția calitatea cireșelor moldovenești, un veritabil simbol al excelenței agricole naționale.
Programul evenimentului a inclus activități precum culesul cireșelor, vizite la instalațiile de sortare și ambalare, precum și degustări de bucate tradiționale și vinuri autohtone.
Prezent la eveniment, ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, a subliniat că această inițiativă marchează o premieră simbolică și se înscrie în seria acțiunilor strategice organizate de Ministerul Afacerilor Externe și misiunile diplomatice ale Republicii Moldova pentru a susține promovarea produselor agroalimentare moldovenești pe piețele internaționale.
„Prin astfel de inițiative, ne propunem nu doar să punem în valoare potențialul agricol al Republicii Moldova, ci și să consolidăm punțile comerciale cu partenerii noștri externi. Cireșele moldovenești sunt mai mult decât un produs, ele sunt o poveste de succes care merită spusă și gustată în întreaga lume”, a declarat ministrul Mihai Popșoi.
Oficialul a evidențiat importanța colaborării interinstituționale în promovarea exporturilor agricole și și-a exprimat speranța că astfel de inițiative vor fi extinse și în alte regiuni ale țării, incluzând și alte sectoare ale economiei naționale.
În anul 2024, Republica Moldova a exportat aproximativ 14.000 de tone de cireșe către 15 țări. Tendințele sunt pozitive, iar volumul exporturilor, împreună cu numărul piețelor de desfacere, este preconizat să crească în anii următori, ca urmare a investițiilor substanțiale realizate în acest sector strategic.