
Radu Agapie din satul Buda, raionul Călărași, este un tânăr antreprenor care și-a început activitatea în domeniul agricol în anul 2012, fiind motivat de experiența familiei și dorința de a contribui la dezvoltarea locală. Activitatea sa este orientată spre cultivarea legumelor în seră și câmp deschis, pe o suprafață totală de aproximativ 4,6 hectare.
Cu sprijinul oferit de Programul IFAD, implementat de Guvernul Republicii Moldova și Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, prin UCIP IFAD Moldova Radu Agapie a beneficiat de un credit investițional de 300.000 lei. Fondurile au fost utilizate pentru construcția a cinci sere moderne, importate din Italia. Totodată, beneficiarul a participat la cursuri de formare în antreprenoriat, organizate în cadrul programului, acumulând cunoștințe esențiale pentru gestionarea unei afaceri agricole.
Producția de legume este susținută de un sistem de irigare cu apă dintr-un bazin propriu, iar printr-un grant în valoare de 7500 USD din Fondul de Adaptare la Schimbările Climatice, a fost achiziționată o pompă performantă pentru irigare prin picurare.
Legumele ajung atât pe piețele din raionul Călărași, cât și la Chișinău, iar afacerea aduce beneficii comunității – prin locuri de muncă, taxe locale și instruirea altor fermieri în cadrul unui lot demonstrativ.
Producătorul își propune extinderea capacităților de producție, cu accent pe valorificarea întregului ciclu anual de cultivare în spații protejate.